Tin minte... Imi aduca aminte ca nu il lasam niciodata sa-si termine fraza. Chiar daca nu ne certam, sau chiar daca o faceam. Ieseam din incapere sub un pretext oarecare si fugeam. Am avut zile cand am fugit de acasa sub pretextul ca nu ma simteam in largul meu, un pretext prostesc... nu aveam aer , era incaperea atat de ingusta incat nu imi puteam deslusi sentimentele si gandurile, nu puteam motiva un gest si nu reuseam sa detaliez existenta unor placeri . Am fugit, si inca fug. Fug de tot ce ma stramtoreaza, fug de ce e ingust si neincapator. Simt ca ma asfixiez, nu am aer, nu pot rasufla, nu pot gandi si nici nu ma pot cerceta.
Au fost zile cand am crezut ca ma luam la intrecere cu calendarul, intr'o cursa imposibila. Ma temeam ca lumea de miraje pe care o cladisem in jurul lui se apropia de sfarsit. Si ca orice femeie, bine pusa la punct cu asemenea simturi, stiam ca ceva gresit se va intampla si stiam ca va fi vina mea dar ce nu stiam era cum sa opresc asta, cum sa ma indepartez ca sa nu realizeze absenta mea, cum sa ma dezvolt doar eu, si fara el, fara sa ma aiba sub palaria lui de clovn. Fara sa rada de mine sau mai rau, fara sa interpreteze un gest gresit. Nu-mi inchipuisem ca in momentul ala incepusera toate problemele mele. Tot ce tinea de noi, tot ce era legat de simtutile noastre sau de sudoarea de pe fetele noastre. Si acum imi aduc aminte ce profund priveam in ochii lui si nu puteam sa imi dau seama ce rost are ce avem noi, ce rost ar avea o prietenie care in final s-ar fi incheiat si amandoi stiam. Eh si mai tarziu am realizat ca eu am facut greseala de care nu m-am putut feri si nu am putut evita gandurile acelea intunecate si pline de nesimtire si mi-a parut rau , dar asta e doar un mic secret .
In dumnica aceea, norii alunecasera din cer iar strazile zaceau scufundate sub o laguna de ceata deasa si arztoare in acelasi timp, care facea sa asude termometrele de pe pereti. Era frig, era gol, ca in inima mea, probabil ca in inima lui. Mereu l-am evitat, inca o fac. Si ma pricep foarte bine. Si daca cineva m-ar angaja pentru a evita pe cineva as fi fost cea mai bogata persoana de pe Pamant.
Si dupa toata tacerea aceea ai aparut TU , si tin minte ca niciodata nu m-am simtit asa rapita, asa sedusa si invaluita de o poveste de dragoste cum imi inchipuiam ca va fi a noastra.
Si asa s-a schimbat dragostea.... Si cineva m-a intrebat...cum se schimba oare dragostea.? Si am stat pe ganduri dar raspunsul meu a fost pe masura . Intrebarea este cum ne schimbam noi pe ritmul dragostei pentru ca dragostea nu se schimba ?! Raspunsul ??? In continuu, prosteste ... INTOTDEAUNA !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu