duminică, 28 iunie 2009

# 2. Iubire pe viata ?!


"Daca iubesti cu adevarat pe cineva, lasa-l sa plece: daca se intoarce e minunat. Daca nu, probabil ia cina cu cineva mai atractic decat tine. " (Bill Grieser)

Nu cred ca in dragoste exista alegeri pentru o viata. Nu cred in iubiri eterne care calaresc peste orice obstacole, in amoruri care defriseaza orice incalceli de piedici, in povesti vesnice cu inimi si trupuri pereche. " Pe viata" mi se pare o sentinta nemiloasa atunci cand se aplica unei relatii cu ambitii la dragoste, sex si comunicare pe permen lung sau aproape.. Faptul ca traim intr'o lume populata cu barbati care nu isi parasesc nevestele , cu sotii care nu-si abandoneaza copiii si omul de acasa, cu indivizi care nu se smulg cu usurinta dintr'o relatie..este o realitate ( foarte admirabila ! nu ma intelegeti gresit !! ) care tine de cu totul alte coordonate ale psihicului uman decat de acele sentimente pe care le cunoastem pe parcursul vietii. Am banuieli... BA NU! Am si dovezi , ca si ei, aparent stabilii, se indragostesc si sufera , poate chiar mai mult, ca si ei au aventuri care le ravasesc sufletul, ca si lor li se intampla sa retraiasca chinul fabulos, delirant al dorintei interzise. Pentru ca dragostea " pe viata" are fragezimea unui pahar de sampanie spart in miez de noapte in toiul nuntii. Dulceata ei, a sampaniei si a iubirii, aluneca spre inevitabil, oricat de cu mare evlavie ar fi pastrata. Si atunci, macar din cand in cand, trebuie sa reiei exercitiul pur al emotiei si rascolirii. S-o faci cu nebunie si constiinciozitate, cu nadejde, cu deznadejde. Sa traiesti pana la sange, sa iubesti pana la durere, sa arzi pana la tipat. Sa stimti ca te sfasii atunci cand te desprinzi din imbratisarea celui la care tii atat de mult. Sa-ti asezi ticatul inimii in cadenta silabelor numelui sau. Sa lasi sa-ti curga prin vene parfumul sau dulce-otravit, egoist si salbatic, inaltator... Si sa uiti ca in dragoste nu exista alegeri pentru o viata. Sa vrei sa il iubesti pentru totdeauna si sa te iubeasca mereu... Imposibil... si ma repet..este imposibil .