Si asa a inceput.. prima data s-a intamplat minunea aceea.. si ne-am indragostit unul de altul, convorbiri interminabile, sms-uri in miez de noapte... O buna perioada de timp nu ne-am luptat cu nimic altceva decat cu noi insine, ne temeam sa nu ne atasam prea devreme unul de celalalt, ne temeam ca nu va rezista ceea ce vom incepe, dar mai mult, nici macar nu ne puteam stapanii emotiile, fluturii aceia , ceva nu era bine, era perfect.
Am asteptat iarna ..cand el era paturica mea pufoasa si eu eram cuibusorul langa care se ghemuia si ma tinea strans in brate, ca nu cumva dimineata sa cad din pat. Apoi a urmat primvara in toata splendoarea ei, flori si nopti interminabile si vara slboda si rosie , albastra, verde, curcubeica de fericita... visand sa tragem perdeaua peste lume dintr'un cort asezat departe de orice pas cunoscut sau necunoscut. Fericiti sa petrecem in doi, doar in doi, obligatoriu in doi, zile si nopti nesfarsite. Fara sa stim macar definitia de raritate, de plictisit, fara sa tanjim dupa orice altceva ce nu era intre noi, langa noi, peste noi. Convinsi ca avem in noi destula dorinta, destula putere de a duce pana la capat, destula poveste, ca sa nu ne intrisam in nici o seara friguroasa.
Nici nu mai stiu care dintre noi a vrut primul sa crape usa inspre restul lumii. Doar putin, sa tragem cu ochiul, sa vedem ce se intampla cu ceilalti, doar ca sa ne vada si ceilalti cata fericire avem, cata iubire putem simti, cat de impliniti suntem. Doar putin. Am simtit apoi pofta sa privim pe furis, ca prin gaura cheii, catre taramul lor, catre ei, nebunii de ei, desculti de iubire, de sentimente, goi fata de noi, nebuni ai timpului nostru. Si mai tarziu s-a luminat intre noi, ca intr'un miez de noapte , o bomboana de ciocolata rupta in doua bucati nesemnificative, nevoia de libertate. Lui i se facuse dor sa petreaca departe de mine nopti fabuloase, netraite pana atunci.. iar mie ? Mie mi se facuse pofta sa-mi reeexersez farmecul impietrit , ce paradox, intr'o mare iubire. Si asta din lipsa lui de atentie pentru ce faceam, pentru noul meu colier, noua mea bluzita de matase care cadea ca desenata pe corpul meu, noua mea pereche de pantofi ce ma ridicau pana la inaltimea lui, noul meu..
De atunci stiu ca , odata cu ispita libertarii incepe sfarsitul iubirii. Degeaba ne prefacem ca, intr'o lume moderna, dragostea nu poate rezista fara independenta, iubiri mari si impartasite, fericite, nu au nevoie de martori, nici de moarte, nici de butaforie ori spectacol sau artificii. Iubirea este o stare edenica. Dar pentru ca nu suntem pregatiti sa induram fericirea cumplita pe care o aduce ea, sub pretextul dorului de libertate.. ce facem ? Fugim din Paradis.. si ne intoarcem unde ? Ce am realizat pana la urma ?
.jpg){kind=link}